Nu e nevoie să fii psihoterapeut, coach, profesor etc. ca să faci cuiva un bine să-l țină toată viața!
Ajunge să gândești și să acționezi cu sufletul! Fă ca Vladi! Fii OM!
Long time ago, Kraainem (BE), Resto italien: Adrien, 7 ani, face pizza
Pe vremea când eram studentă la Bruxelles, pe lângă meditațiile la franceză pe care le ofeream, îmi luasem și un student job într-un restaurant. Adrien e băiețelul unei concetățene de-ale mele, întâlnită la biserica Sf Nicolae din Schaerbeek. Doamna este o mamă singură. Adrien este un copil din iubire neîmpărtășită sau neasumată (adică din flori). Are totuși un tată în certificatul de naștere (altul decât cel biologic, un om generos care i-a dat numele lui) dar nicio prezență masculină în viața sa. Mama se descurcă greu, viața e mereu cu un pas înaintea ei. Adrien se descurcă și el cum poate în acest context de viață.
În ziua în care Adrien a făcut pizza, nu avea cu cine să stea. L-am luat la mine și apoi l-am luat cu mine la muncă. Le-am spus patronului și colegilor povestea lui și i-am rugat să mă tolereze cu el. Era un copil tare fain, cu foame de masculin în ochi și-n suflet. S-a lipit de toți colegii mei bărbați, gravita în jurul lor ca un titirez, îi observa curios și fascinat cum munceau, îi sorbea din ochi literalmente, le punea întrebări, îi ajuta și uneori le testa limitele cu mici obrăznicii inocente de ștrengar. Căuta acceptare, iubire, conexiune, complicitate…
Pizzaiolo, un bărbat sârb sub 30 de ani, fără studii superioare, îl simte pe Adrien, se conectează la nevoile puștiului și-i face loc în spațiul lui. Îl învață să facă pizza. Îi arată cum se întinde aluatul și tot procesul de-a fir a par. Îl învață să facă ghidușii cu blatul, îl lasă să greșească, îi arată din nou și din nou, irosește materie primă fără zgârcenie… Când pizza e gata de dat la foc, o arată clienților și le cere să-l aplaude pe Adrien. Pun pizza la cuptor, fac curățenie la locul de muncă iar Vladi ia din cutia de tips 10 euro și-l plătește pe Adrien. Apoi Adrien este servit la masă, în restaurant, cu pizza făcută de el însuși.
Cum să onorezi mai frumos un copil decât așa?! Cum mai bine să-l faci să simtă că există, că este văzut, că este auzit, că este acceptat, că este iubit necondiționat, că este valoros?!
Un om simplu, fără prea multă școală dar cu suflet sănătos și soft skill-uri intuitive i-a oferit lui Adrien one moment in time, when he was more than he thought he could be… a moment of glory, a moment of pure love!
Acest tânăr bărbat a fost pentru câteva ore un substitut de tată pentru Adrien. I-a pansat rănile sufletului, i-a ospătat sufletul, i-a dat încredere în el, i-a boostat stima de sine, i-a spus (indirect) că merită, l-a încurajat să facă lucruri noi, i-a fost alături în această experiență, i-a demonstrat că poate! Chapeau!
De la Vladi m-am procopsit și eu cu expresia “Haide, bre?!” și tare-mi place 😋
În altă zi l-am dus pe Adrien să jucăm fotbal. Își dorea mult și mama lui nu avea timp. Am jucat ce am jucat noi doi până ce a apărut pe teren un alt băiat și Adrien l-a preferat pe el ca partener de joc. Ori eu nu aveam talent la fotbal 🙊 ori fotbalul adevărat se joacă cu băieții!
Când înțeleg diferențele de gen (5-8 ani) care stau la originea identității lor, băieții încep să prefere compania băieților (și fetele compania fetelor). Competiția și „frăția” joacă un rol important în construcția identității masculine.
În plus, în devenirea lor, băieții au mare nevoie de tată. Pentru a învăța de la el, pentru a se inspira de la el, pentru a se măsura cu el, pentru a conta pe el.
Generația mea a crescut cu cheia de gât, cu părinți autoritari și stresați să-și facă norma sau să se adapteze democrației. Noi nu am avut nici spațiul și nici permisiunea să manifestăm nevoia de conectare, să cerem timp de calitate cu părinții noștri. Cu mulți dintre noi nu s-au jucat părinții niciodată. Și nici noi nu știm să ne jucăm cu copiii noștri.
Dar generațiile ce ne-au succedat sunt altfel, sunt în polul opus. Cer atenție și timp și prezență emoțională! Eu zic că cer și pentru noi – pentru copiii noștri interiori! Și, vai Doamne, cât de insistent și cât de agresiv cer unii dintre ei!
Dacă nu știi sau îți vine greu să petreci timp de calitate cu copilul tău (fie el fată sau băiat), să te conectezi la el, să te joci și să comunici cu el, să faci din el una din prioritățile tale, fă-i cel mai mare cadou și caută să înveți și caută să poți. Caută ajutor oriunde simți tu, dar fă-o. În numele iubirii ce i-o porți copilului tău. Caută să te psihoeduci, caută să te vindeci, caută să-ți umpli rezervorul cu iubire pentru a putea fi generos.
La un moment dat mama lui Adrien era în discuții despre căsătorie cu un bărbat. Adrien țopăia prin toată casa ca un Duracell „O să am și eu tată, nu-i așa?! Nu-i așa, mami?! O să mă cheme ca pe el, o să mă cheme Popescu, da?!”
Căsătoria n-a avut loc, relația s-a terminat…
Pe Adrien nu l-am văzut din 2013… astăzi e un tânăr bărbat. Oare cum s-a construit? Oare cum a făcut față adversității și provocărilor vieții? Oare cum iubește? Oare este iubit? Oare a pășit cu dreptul în viața de adult?… Mi-ar plăcea să-l reîntâlnesc. Mă rog să fie bine! 🙏
Mi s-a lipit de suflet povestea asta cum se lipește uleiul ars pe tava din cuptor. Freci cu buretele de sârmă și nu se ia.
Pe Adrien l-am cunoscut după ce iubisem deja un bărbat fără tată. L-am iubit, m-a iubit… și-a murit iubirea noastră, floare-albastră, floare-albastră… nu îndrăznea să-mi spună că-i e frică de iubire și de abandon (nici nu conștientiza, de fapt), zicea doar „meriți ceva mai bun”… și asta când nu era de-a dreptul tiranic.
Nu credea că merită o femeie ca mine. (Și pe) el îl durea iubirea… pentru că-i forța lacătele puse pe sufletul rănit, pentru că-l ridica pe culmi prea înalte și îl lua cu amețeală și pierdea controlul. Pentru că iubirea mea îi spunea că merită dar el credea până-n viscere că NU merită! Prima persoană care-i spusese că nu merită a fost tatăl lui când a ales să-și facă viața cu altă femeie decât mama lui, când a refuzat să-l recunoască, când a ales să nu-l caute niciodată, când „a ales” să m0ară înainte ca fiului lui nedorit să împlinească 18 ani și să-l caute. (Poate că nu asta a vrut tatăl să spună, dar așa a interpretat copilul ☹️)
Unora ni se întâmplă viața!
Dacă ai devenit tată, cu sau fără voia ta, fii tată pentru suflețelul nevinovat care nu a cerut să ființeze! Respectă-i mama (oricât ți-ar fi greșit) și încearcă să ai o relație sănătoasă și consistentă cu el, lângă sau departe de mama lui! Copilul tău are nevoie să-i fii alături, fă ca lui să nu i se întâmple viața! Ajută-l să și-o construiască!
Evită vinovăția și rușinea! Sunt emoții cu vibrație foarte joasă și te vor seca de energie și vital. Dar dă-ți voie să fii vulnerabil și să ceri ajutor și suport.
La SOUL MADE Solutions găsim soluții! Doar să vrei și să simți că ți se potrivește! Și dacă nu simți aici, piața abundă în oferte…
Povestea de mai sus este despre Hungry Ghosts, fantomele înfometate. N-am terminat încă de citit această carte a lui Dr Gabor Maté (căci ADHD), dar titlul îmi vorbește. Fantomele înfometate, nevoile noastre emoționale nesatisfăcute, POT naște „monștri” așa cum vedem în seriile Netflix – Dahmer și Mindhunter. Am pus „monștri” cu ghilimele pentru că dacă ne dăm voie să ne uităm la oamenii ăștia cu sufletul, putem vedea și bunătate și inocență și naivitate și un gram de conștiință și regret… și multă multă multă suferință, abuz emoțional și foame de iubire.
Neiubirea poate răni iremediabil, neiubirea poate defecta iremediabil!
Dr Gabor Maté spune într-o conferință „pușcăriile sunt pline de infractori și criminali care nu sunt decât copii răniți”.
I agree.
☹️ Absența fizică și/sau emoțională, lipsa conexiunii și a vulnerabilității, inautenticitatea și inconsistența părinților sunt forme de abuz și sunt foarte prezente în familiile zilelor noastre… N-am avut de la cine învăța, nu e vina noastră…
Fantomele înfometate POT distruge destine așa cum vedem în filmul Blonde – o femeie care toată viața l-a căutat pe Daddy. Chiar dacă scenariul nu respectă 100% realitatea lui Marylin, filmul este psihologic și pune în scenă realitatea altor femei înfometate de iubire, de partea din ele care a lipsit. În Romania n-am văzut încă în social media review-uri la acest film dar în Franța a fost și foarte apreciat, a fost și crunt criticat de oameni care au spus că nu l-au putut termina, că este o inepție, că este SF, că nu merită vizionat.
Eu cred, eu știu că „Viața bate filmul!”. Pentru mine Blonde spune o poveste care este cât se poate de reală, din păcate! 😢
Nah, că tocmai am dat peste melodia absolut genială Daddy de la Coldplay! Dă-ți voie să o asculți cu sufletul și să simți compasiune pentru copilul tău interior și pentru fiul/fiica ta și iubește-i și cu sufletul nu doar cu vorbele.
#GândeșteCuSufletul
Esențialul se vede clar doar cu inima!
Dacă și tu simți ca mine, ne vedem la nivelul următor!
